Casa Regală a României va primi în folosinţă gratuită, pentru 99 de ani, Palatul Elisabeta, iar cheltuielile de funcţionare curentă a Casei vor fi suportate din fonduri publice, dar cu obligaţia ca şeful Casei Regale, astăzi Regele Mihai, să prezinte anual Parlamentului, în scris sau în persoană, un raport. Astăzi, cheltuielile de întreţinere a Palatului Elisabeta scot din buzunarul Casei Regale aproximativ 5.000 euro lunar.
Casa Regală va avea la dispoziţie un serviciu administrativ, finanţat tot din bugetul de stat, dar cu posibilitate de atragere de bani şi din surse private, cu 20 de angajaţi. Regulile vor fi stabilite de Guvern prin proiect de lege pentru care va fi necesar şi avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).
Casei Regale îi este acordată personalitate juridică, poziţia de Şef al Casei Regale este recunoscută ca fiind una de demnitate publică, iar şeful Casei va primi în continuare o indemnizaţie lunară similară celei acordate unui fost şef de stat (circa 5.000 de lei). Palatul Elisabeta va fi în domeniul public al statului şi în folosinţa gratuită a Casei Regale, pentru 99 de ani. Proiectele Casei Regale vor fi finanţate tot din buget, ca şi din venituri proprii. Patrimoniul Casei Regale este diferit şi nu poate fi comasat cu patrimoniul personal al oricărei persoane, inclusiv al Şefului Casei Regale, mai este stabilit în document.
Guvernul arată că astfel activitatea publică a Casei Regale este încadrată „predicitbil”, toate activităţile fiind însă sub controlul Parlamentului. În maximum 10 zile de la data la care proiectul de lege va deveni aplicabil, Şeful Casei Regale, astăzi Regele Mihai I, va trebui recunoscut printr-o Declaraţie comună a celor două Camere ale Parlamentului. Anual, el va trebui să prezinte Parlamentului, în scris sau în şedinţă reunită, la solicitarea preşedinţilor celor două Camere, un raport asupra activităţii Casei Regale în anul precedent, conform profit.ro.
(Georgiana Laciu)